
Jesus Fernandez, cel mai bun portar al ultimei etape!
Ultima etapă a sezonului regulat a debutat cu partida de la Galați, dintre Oțelul și Poli Iași.
Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru oaspeți, care au rămas în 10 oameni după eliminarea lui Soares din minutul 5.
Cu un om mai mult pe teren, oțelarii au deschis scorul în minutul 11, când Markovic a scăpat singur cu portarul Jesus Fernandez și a reușit să concretizeze în gol.
În minutul 24, portarul oaspeților a avut o prima intervenție la șutul din careu al lui Maciel, dar coșmarul ieșenilor a continuat în minutul 27, când Tănasă a dus scorul la 2-0 și meciul părea deja încheiat.
Prima situație importantă de atac a ieșenilor s-a petrecut în minutul 32, dar portarul gălățean Dur-Bozoanca, a scos din vinclu lovitura liberă a lui Bordeianu.
Gazdele s-au relaxat prea mult, așa că în minutele 38 și 40 au marcat de două ori, aducând o egalare nesperată până în pauză.
În repriză secundă gazdele s-au aruncat asupra porții lui Jesus Fernandez dar portarul spaniol a fost la înălțime. Prima paradă a avut-o în minutul 53 la șutul lui Tănasă, apoi din nou la torpila lui Lameira de la marginea careului.
În minutul 71 s-a restabilit egalitatea numerică pe teren, după ce Cisse a văzut și el cartonașul roșu și meciul s-a echilibrat.
În minutul 90+7 ieșenii au obținut o victorie ce la un moment dat părea imposibilă, când Stefanovici a scăpat singur cu portarul gazdelor, Dur-Bozoanca și l-a învins cu o minge lobată.
Jesus Fernandez a folosit în această partida mănușile RG Samurai, pe când Cosmin Dur-Bozoanca a purtat modelul RG Valah!
Un alt portar implicat în această etapă a fost Roland Niczuly, care a avut un meci intens la Ploiești, cu Petrolul.
Goalkeeperul covasnean a avut o intervenție în minutul 22, la capul lui Papp la colțul scurt, pe care l-a reținut. Nu a avut ce face însă la lovitură aceluiași Paul Papp din minutul 73, care a reluat perfect o lovitură de colț.
Roland Niczuly a folosit mănușile RG Aspro.
Marian Aioani a continuat seria evoluțiilor solide la Sibiu, în AFC Hermanstadt – Rapid 1-0.
Portarul giuleștean a avut o prima intervenție în minutul 22, când a fost pe faza și a reținut o minge deviată de Pașcanu, care se îndrepta spre Chițu în careul de 6 metri.
Apoi, în minutul 25, Aioani boxeaza o minge din capul lui Ianis Stoica și păstrează poartă intactă.
În minutul 36, acesta are o dublă intervenție: prima oară respinge spectaculos centrarea lui Tiago Goncalves, mingea ajunge la Balaure care așează pentru Biceanu, iar șutul acestuia din interiorul careului este reținut de portarul oaspeților.
În minutul 68 Aioani reține șutul lui Ianis Stoica din unghi, iar două minute mai târziu salvează din nou, în situație de 1 la 1 cu Tiago.
Nu mai are însă ce face la voleul sensational al lui Neguț din minutul 90+5, iar sibienii obțin toate cele 3 puncte, în timp ce portarul giuleștenilor este cel mai bun jucător de pe teren.
Marian Aioani a folosit mănușile RG Valah în această partida.
Ștefan Târnovanu a bifat încă un meci fără gol primit pentru FCSB, care a câștigat cu 1-0 derby-ul cu Universitatea Craiova.
Portarul bucureștenilor a avut prima intervenție în minutul 45+3, când Mitrita a încercat să îl păcălească cu un șut la colțul scurt, dar Târnovanu a reținut cu siguranță.
Următoarea paradă a avut-o în minutul 77, la șutul din marginea careului al lui Până, dar din nou internaționalul român a reținut fără emoții.
Manusile folosite in aceasta etapa




You must be logged in to post a comment.