Despre Bionix, cu Ramiro Gonzalez
Deși, numără mulți fani deja, nu mulți știu că brandul RG este business-ul unui portar ”de meserie” din Argentina, Ramiro Gonzalez, ce nu mai dorea să facă compromisuri privind calitatea prestațiilor lui. Astfel, a gândit și proiectat propria colecție de mănuși, croită pe preferințele și necesitățile ce nu puteau fi îndeplinite de brandurile deja prezente pe piață.
Prin seriozitate și multă implicare, teste și retușuri, ne bucurăm astăzi de modele spectaculoase de mănuși.
Despre cea mai recentă colecție, ce include modelele revoluționare Bionix, în variantele Yellow Negative și Orange Roll Negative, ne-a vorbit chiar fondatorul mărcii, Ramiro Gonzalez.
Cristi Mitrea: Salut, Ramiro! Spune-mi despre noul Bionix. Poate ceva detalii în afara specificațiilor din catalog? De unde te-ai inspirat pentru modelul acesta?
Ramiro Gonzalez: Salut, Cristi!
Doream să producem mănuși de genul ăsta, cu opțiunea de a le folosi cu sau fără curelușă. Și vroiam un material nou. Așa a apărut EVA-Zone. Nu e nici ușor, nici greu, este strâmt, elastic și anatomic. Este uimitor. Am vrut să oferim portarilor ceva diferit și să facem brandul și mai complet.
CM: Spune-mi de siliconul de pe mănuși. E injectat?
RG: Da, este injectat. Este parte din noua tehnologie, ce face mănușile mai “cool”, conferindu-le un aspect foarte frumos. Tot datorită acestui procedeu, mănușile se curăță foarte ușor.
CM: Dar despre tehnologia “Seamless”, ce îmi poți spune?
RG: Visul meu a fost să creăm o mănușă complet “seamless”, adică fără cusături incomode. Toată mănușa este reprezentată, practic, de o singură bucată care se pune ușor pe mână.
Am vrut o potrivire de top și am obținut-o! Sunt uimitoare!
CM: Spune-mi despre curelușă!
RG: Curelușa este extra. O poți folosi sau nu. Pentru o ajustare mai potrivită, în funcție de preferințele fiecăruia. Am vrut o mănușă ”seamless” ce se poate purta și fără curea. În orice fel ai alege să le porți, sunt excelente.
CM: Sună foarte bine. Să ne mai așteptăm și la alte surprize?
RG: Eh, chiar doream să vă surprind, dar, fiindcă m-ai întrebat, da! În septembrie vom lansa modele Bionix în culori noi și cu ceva detalii interesante.
CM: Mulțumim pentru aceste dezvăluiri, deși menite să risipească misterul, tot ce am auzit de la tine, ne face și mai nerăbdători.
RG: Cu drag! Vă doresc tuturor: obiective îndeplinite!
Așadar, noile modele Bionix, vor fi disponibile în varianta de Negative Cut și Roll Negative, ce maximizează suprafața de contact cu mingea, oferind control total asupra acțiunilor. Materialele folosite, precum, deja consacratul latex german cu aderență premium sau noul Eva-Zone ce adaugă un plus de flexibilitate și îmbunătățește ventilația aerului, sunt pariul nostru pentru noul sezon.
Urmăriți-ne, vom străbate fiecare model al colecției. Un client informat este un client mulțumit!
You must be logged in to post a comment.