Colanți protecție
Ideea că portarii trebuie să aibă o doză de nebunie este una contestă de unii și îmbrățișată de alții. Noi credem că un portar trebuie să fie inteligent, să fie atent la detalii și să-și ia cât mai multă informație din tot ce se întâmplă în teren, pentru că el e în permanență în dezavantaj. Depinde de acțiunile altora și trebuie să știe să reacționeze în funcție de acestea, fie că ne referim la adversari sau coechipieri, și tocmai de aceea trebuie să fie echilibrat, inteligent, să aibă capacitatea de a citi jocul și de a anticipa.
Așadar, în afară de calitățile pe care trebuie să le dobândească prin multă muncă, un alt lucru necesar portarului, este echipamentul de protecție, care devine astfel cel mai bun prieten al acestuia. Alegerea celui mai performant echipament este tot o dovadă de inteligență.
Importanța purtării pieselor vestimentare de protecție nu este un moft sau un trend. Colanții, de pildă, purtați pe sub pantalonul de portar, evită traumele provocate de plonjări dureroase sau contacte violente. Chiar dacă nu vorbim de accidentări serioase, leziunile superficiale, pot fi motivul pentru care creierul nu mai ”comandă” cu aceeași îndârjire o intervenție în forță. Tocmai de aceea, colanții trebuie folosiți și la antrenamente și la meciuri oficiale. Această categorie de echipament a câștigat teren și în rândul jucătorilor de câmp, întrucât îi protejează pe aceștia în efectuarea deposedărilor prin alunecare.
O altă problemă cauzată de lipsa protecției suficiente este bursita. Aceasta apare în cazuri de loviri repetate contra unei suprafețe tari, provocând o acumulare dureroasă de lichid sub piele. Sunt în principal afectați portarii care își desfășoară activitatea pe terenuri tari sau pe suprafețe sintetice de joc. Bursita trece doar prin repaos, ceea ce înseamnă că orice activitate, antrenament sau meci oficial, va fi sistată, doar pentru că nu ai folosit echipamentul corespunzător.
Fără cea mai mică intenție de a vă speria, am creionat doar posibilele scenarii care pot fi evitate prin decizii inspirate. Și pentru că, este de preferat, atunci când este sesizată o problemă să se prezinte și o soluție, vă prezentăm colanții de protecție RG.
Concepuți pentru a se adapta la fiecare mișcare oferă o protecție continuă în zona șoldurilor și a coapselor. Cusăturile cu design anatomic și compresia ușoară, măresc confortul și oferă rezistență maximă. Tehnologia de compresie are menirea de a sprijini mușchii mari pentru a ajuta la reducerea oboselii. Sunt aprobați pentru a juca la toate nivelurile, fiind ideali pentru orice sporturi de contact. Vă oferim o gamă de astfel de colanți în diferite lungimi, de la scurți, ¾ sau lungi, alegerea nefiind afectată de vreme sau temperatură, întrucât pot fi purtați în orice anotimp.
You must be logged in to post a comment.