„Câinii” s-au înțeles cu Cătălin Straton
Dinamo vrând să-și asigure serviciile unui portar cu experiență, a tot făcut schimbări între buturi în ultimul an. A renunțat la Jaime Penedo, retras la finele lui 2018, l-a adus pe Sean McDermott, care a prins trei prezențe în tricoul alb-roșu, apoi l-a luat împrumut până la vară pe Parfait Mandanda. Acum însă, căutările s-au oprit, echipa din ”groapă” achiziționând un nume deja consacrat în Liga I.
Portarul Cătălin Straton (29 de ani) a semnat un contract pe 3 ani cu FC Dinamo București și se va prezenta la reunirea echipei din Ștefan cel Mare, programată pe 17 iunie, pentru startul pregătirilor înaintea sezonului competițional 2019-2020, a anunțat site-ul oficial al clubului. Goalkepperul va încasa 9000 euro pe lună. Fanii îi transmit: ”Bine ai venit, Cătălin Straton! Împreună pe Arena Națională!”
Cătălin Straton, care a evoluat la Rapid București, FC Vaslui, CS U Craiova, ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași, a fost transferat de noul antrenor Eugen Neagoe.
✔ 28 de meciuri a apărat Straton la Dunărea Călărași, sezonul trecut, fiind unul dintre cei mai buni portari ai campionatului intern, conform statisticilor LPF.
✔ 125 de partide are Straton în Liga 1 pentru Rapid București, FC Vaslui, CS U Craiova, ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași.
✔ 30 de ani va împlini Straton peste câteva luni, pe 9 octombrie. A debutat în urmă cu 10 ani în prima divizie a fotbalului românesc, pe 30 iulie 2009.
✔ 2 jocuri în cupele europene are Straton în carieră: PSV Eindhoven vs Rapid București 2-1 și Inter Milano vs FC Vaslui 2-2, ambele în Europa League.
Dorit concomitent și de Sepsi Sf. Gheorghe și Viitorul Constanța, Straton a ales gruparea alb-roșie. Aceasta spune multe despre parcursul lui în carieră, fiind cel mai constant portar din Liga I, din punct de vedere al meciurilor bifate în poziția de titular. Cu o cotă de piață de 350.000 euro, Cătălin Straton, este, conform mediei notelor date de Gazeta Sporturilor, lider în clasamentul portarilor din liga națională, după el, clasându-se, în ordine, Mirko Pigliacelli (CSU Craiova) și Giedrius Arlauskis (CFR Cluj).
Echipa Mănuși Online îi dorește mult succes în noua etapă a carierei lui, asigurându-l în continuare cu cele mai profesionale modele de mănuși, Cătălin Straton fiind un vechi ”abonat” al mărcii RG, prima sa experiență cu brandul nostru datând din anul 2014.
You must be logged in to post a comment.